Lecţii

Şi dvs. a-ţi trecut şi printr-un astfel de moment. Ce aţi făcut?
Pentru a vă crea o imagine mai clară legată de activitatea mea, este util de ştiut că în 1971 am trecut şi eu printr-un astfel de moment, determinat de prima mea experienţă cu LSD. Am trăit atunci 2 luni convins că eram reîncarnarea lui Buddha şi Hristos, scriind chiar o carte sfântă de 47 de pagini pentru a unifica lumea în noua religie universală pe care aş fi vrut să o întemeiez. La vremea respectivă mi s-a părut o idee bună. Din fericire, nu am fost spitalizat şi nu am luat nici medicamente. Prietenii mei mi-au oferit un adăpost, mâncare, şi-au petrecut timpul vorbind cu mine. Sunt recunoscător că mi s-a permis, astfel, să traversez întreaga experienţă. A fost o experienţă fundamentală a vieţii mele, care m-a orientat către călătoria spirituală. Aveam nevoie să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine. Cum a putut un tânăr băiat (aveam 23 de ani în acel moment) să creadă despre el că este Buddha şi Hristos? Am început o analiză de tip jungian, am citit cărţi în domeniu şi am frecventat multe workshop-uri pentru a reuşi să înţeleg experienţa prin care am trecut. Am lucrat, de asemenea, cu şamani americani care m-au ajutat să integrez această experienţă şi să controlez intrarea şi ieşirea din astfel de stări extatice. Am absolvit şi psihologia, am devenit psiholog, dar tot nu m-a ajutat în înţelegerea experienţei mele.

Reprezentanţi ai religiei hinduse au scris multe cărţi despre această stare, aflată în legătură cu energia kundalini. Ce credeţi despre perspectiva lor?
Trezirea lui kundalini este probabil tipul cel mai comun de urgenţă spirituală care apare în practica clinică. Revista Asociaţiei pentru Urgenţe Spirituale a publicat o statistică în care arată că 24% dintre solicitările primite se referă la experienţe de trezire a lui kundalini. În tradiţia hindusă, kundalini este considerată o energie spirituală aflată în stare latentă la baza coloanei vertebrale. Când se trezeşte ea urcă de-a lungul coloanei vertebrale, deschizând centrii de forţă situaţi în această regiune, de la osul sacru, până în creştetul capului. Deschiderea chakrelor este însoţită de extinderea conştiinţei. Persoanele care nu sunt pregătite pentru această experienţă devin dezorientate, acuzând o serie de simptome. Maeştrii spirituali ştiu cum să abordeze aceste probleme.

Ce alte culturi au o literatură de specialitate şi prescriu tratamente pentru situaţiile de criză spirituală?
Multe culturi din Orient sau America consideră situaţiile de criză spirituală ca fiind o experienţă obişnuită, însă în culturile occidentale ale industrializării, astfel de experienţe sunt ceva neobişnuit şi pot conduce la diagnostice precum tulburări psihotice sau disociative (schizofrenie, paranoia, personaliate multiplă). Mircea Eliade, marele profesor de religie comparată, descrie cum aşa-zisele episoade psihotice pot de multe ori servi ca o etapă de început pentru o persoană care urmează calea şamanismului. În studiul său referitor la şamanism, el aduce în atenţia Occidentului această modalitate terapeutică vitală: „Viitorul şaman îşi asumă uneori riscul de a fi considerat nebun... Dar nebunia sa îndeplineşte o funcţie mistică". În culturile şamanice, astfel de crize sunt interpretate ca fiind un indicator pentru calea spirituală a şamanului, şi nu un semn de tulburare mentală.

Aţi fost implicat în recunoaşterea urgenţelor spirituale în cadrul DSM IV (Catalogul tulburărilor psihice), astfel că ele pot fi acum diagnosticate şi tratate corect. Cum aţi reuşit?
Mi-am început activitatea lucrând în "Reţeaua pentru Urgenţe Spirituale" în 1980, iar această idee s-a născut din dorinţa de a mări competenţa psihiatrilor şi psihologilor care se confruntau cu problemele spirituale ale pacienţilor. În 1990, împreună cu alţi doi psihologi, ne-am asumat sarcina de a introduce o nouă categorie de diagnostic pentru problemele legate de crize spirituale, în vederea introducerii lor în cea de a patra ediţie a DSM-ului, cartea pe care, mai în glumă mai în serios, unii o numesc „Biblia sănătăţii mentale". Această lucrare are un impact profund în pregătirea psihiatrilor şi psihologilor. Noi ne-am început munca în acest sens ştiind totuşi că va putea fi un demers de lungă durată şi care ar putea să nu aibă nici un rezultat. După cum foarte mulţi ştiu, introducerea sau eliminarea unei categorii de diagnostic din DSM este, într-un anume grad, o decizie politică.
Amintiţi-vă că DSM este cartea de bază a „Asociaţiei Psihiatrilor Americani" (A.P.A.). Ei numesc toate comitetele cu o reprezentare interdisciplinară cât mai redusă, iar editura lor este cea care publică lucrarea. În mod real, DSM-ul este o mică industrie, care include cărţi de prezentare a cazurilor, manuale de tratament, ghiduri de buzunar. După cum am propus noi, categoria nu apare în secţiunea privind tulburările mentale, ci în secţiunea rezervată pentru "alte situaţii care necesită atenţie clinică". Tulburarea cauzată de moartea unei persoane apropiate apare în aceeaşi secţiune, deoarece modifică grav echilibrul persoanei, însă este o reacţie normală de viaţă. Urgenţele spirituale sunt, de asemenea, perturbatoare, dar şi ele sunt reacţii normale la anumite experienţe spirituale intense. Categoria este, însă, mult mai largă. Ea acoperă probleme religioase precum pierderea credinţei, schimbarea religiei sau părăsirea unui cult religios. De asemenea, acoperă aspectele religioase şi spirituale care izvorăsc din tratarea tulburărilor mentale. DSM IV permite utilizarea acestui diagnostic chiar atunci când problemele sunt legate de o tulburare mentală. Cred că această categorie reflectă, o schimbare de paradigmă, spiritualitatea fiind recunoscută ca o componentă a sănătăţii mentale. Este uimitoare pentru mine larga răspândire a meditaţiei în tratarea bolilor. Acum 30 de ani, doar câţiva psihologi din Asociaţia de Psihologie Transpersonală explorau aplicaţiile tehnicilor meditative în menţinerea sănătăţii psihice.

Care sunt cele mai importate lucruri pe care ar trebui să le ştie medicii români despre sănătatea mentală şi armonia spirituală?
Ultimii 20 de ani au adus schimbări majore în abordarea sănătăţii mentale, fiind reliefat rolul ei în menţinerea sănătăţii fizice. Lumea medicală a devenit din ce în ce mai conştientă de efectele benefice ale unor activităţi mentale, cum ar fi vizualizările sau meditaţia. Există însă un pericol, deoarece se manifestă tendinţa de a limita utilizarea acestor practici în intervenţii terapeutice de scurtă durată, fără a se ţine cont de dimensiunea spirituală. Tehnicile psiho-corporale pot fi prescrise ca o terapie, dar făcute mecanic, au un impact foarte scăzut, chiar dacă sunt practicate regulat. Cred că trebuie să existe o conexiune spirituală în cadrul acestor terapii psiho-corporale, precum şi un respect pentru terapeut - aceştia fiind factori esenţiali în crearea unei armonii terapeutice eficiente. Cu excepţia momentelor de experienţă unificatoare, noi trăim realitatea prin intermediul unor filtre culturale bine definite. Cred că spiritualitatea este unul din aceste filtre. Oamenii sunt creatori de sensuri pe care apoi încearcă să le împlinească, iar spiritualitatea este una dintre aceste căi de împlinire.
Descarca fisierul aici