Deja vu este un termen frantuzesc si se traduce prin deja vazut si are cateva variatii, incluzand deja vecu, adica deja trait, deja senti, adica deja simtit, deja visite, adica deja vizitat. Termenul a fost ales in 1876 de catre francezul Emile Boirac, unul dintre primii care au studiat fenomenul.
De multe ori deja vu este confundat cu alte fenomene gen: experiente precognitive (senzatia ca stii exact ce urmeaza sa se intample, si chiar se intampla), halucinatii (determinate de boli sau medicamente/droguri), amintiri false (determinate de schizofrenie). Spre deosebire de adevaratul deja vu, care dureaza in jur de 10-30 de secunde, celelalte fenomene pot dura mult mai mult.
Fiecare cercetator care a studiat femonenul deja vu i-a dat definitii particulare si a stabilit categorii pentru factorii care genereaza un deja vu. Teoria cea mai credibila este ca deja vu poate fi determinat de 3 categorii de factori: disfunctie biologica (ex: epilepsia), familiaritate implicita si perceptie divizata.
Deja vu este un fenomen greu de studiat pentru ca apare spontan, dureaza putin si nu are manifestari fizice. Din cauza asta nu i-a fost stabilita inca o explicatie definitiva.
Teoria care mi s-a parut cea mai interesanta este asa numita teoria telefonului mobil sau atentia impartita/perceptie divizata. O imagine, un sunet, un gust sau un miros ne poate face sa avem senzatia ca am mai avut aceeasi perceptie si anterior, cu certitudinea ca nu este adevarat.
Sunt peste 40 de teorii pentru deja vu si ceea ce il cauzeaza, variind de la reincarnare pana la erori ale procesului de memorare.
Pentru a lansa aceasta teorie, Dr. Alan Brown a facut un experiment in care un grup de subiecti trebuia sa priveasca niste fotografii cu locatii si sa spuna care le sunt familiare. Inainte de asta, subiectilor le-au fost aratate o parte din fotografii la viteza foarte mare – 10 fotografii in 20 de milisecunde – suficient pentru creier sa le inregistreze dar insuficient pentru subiecti sa le constientizeze.
Rezultatul experimentului a fost ca fotografiile neconstientizate, dar inregistrate, le-au fost familiare intr-un procent mult mai mare decat celelalte fotografii aratate in experiment.
Asta inseamna ca atunci cand atentia ne este distrasa de la o anumita activitate, inregistram totusi tot ce este in jurul nostru, dar nu constientizam. Apoi cand putem sa ne concentram pe ceea ce facem, lucrurile din jurul nostru ni se par deja familiare chiar daca nu ar trebui sa fie.
Un exemplu concret: intram intr-o casa in timp ce vorbim cu gazda si putem experimenta un deja vu. Totul a functionat asa: inainte sa ne uitam atent la camera, creierul a procesat deja vizual/fonic imprejurimea, iar cand vine timpul sa percepem normal camera avem senzatia ca am mai fost acolo.
Cele mai multe senzatii de deja vu le-am avut in timpul dialogului cu alte persoane, cand aveam impresia ca am mai auzit exact aceleasi replici, cu toate ca nu era asa. Tu ai avut astfel de experiente?
