Marţi, 24/12/2024, 05:28 Oaspete | RSS


Începători
Meniul site-ului
Categorii
Necategorizate [187]
Voting
Care tracker este mai organizat?
javascript:; javascript:;
Raspunsuri: 199
Statistică


În total online: 2
Oaspeţi: 2
Utilizatori: 0
Ultimii utilizatori
  • ColinLok
  • Francisml
  • Richiecit
  • Facebook fan

    Lecţii


    Principală | Profilul meu » Lecţii » Uncategorized » Necategorizate

    Cum ne mai iubim astăzi? [română/text]
    "Avem timp pentru toate
    Nu e timp doar pentru putina tandrete
    Cand sa facem si asta murim [...]
    Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasc
    Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita
    Restul ... depinde de ceilalti[...]
    Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
    Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata[...]
    Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
    Ci PE CINE ai[...]
    Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
    Dar nu stiu s-o arate[...]
    Am invatat ca daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
    Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul[...]
    Am invatat sa iubesc
    Ca sa pot sa fiu iubit". (Ocravian Paler - Avem timp)

    Cum ne mai iubim azi? Cu sageti gratuite, trase din frustrari, din complexe, din orgolii ranite? Cum ne mai iubim azi? Spunand ca e si maine o zi, uitand ca orice secunda, in paruta ei nimicnicie, este unica si imposibil de retrait? Cu ce ne mai iubim azi? Cu bani, mobile, case, masini si conturi in banca? Cum ne mai iubim azi? In tacere, sperand ca este cel mai bun raspuns? Ne mai iubim azi sau "Te iubesc" are aceeasi valoare ca "Ce mai faci?"?

    Nici iubirea nu a ramas neatinsa de turnurile pe care le-au luat valorile morale, definitiile si stilurile de viata. Daca odata iubirea era de ajuns, tinea si de foame si de sete si de tot ce mai putea tine, darama munti si despartea mari, azi, iubirea trece prin stomac, prin conturi, prin toale de firma si cam prin tot ce inseamna capitalism. Iubirea s-a transformat, in timp, si este astazi ceea ce noi am vrut sa fie, pentru ca societatea nu este atat de simpla pe cat am vrea sa credem. Greu de crezut, dar este o fiinta vie, formata din oameni vii, in care spiritul valoreaza mai mult decat materia. Oare?

    Iubirea, o "Minunata lume noua"?

    Cum spune si Aldous Huxley in "Brave New World" (replica Mirandei, din Furtuna lui Shakespeare), acum jumatate de secol, nimeni nu apartine nimanui si am ajuns bunuri de consum pe care le dam mai departe si altora. Azi, iubirea se masoara in cat mai multi parteneri, doua saptamani fiind un fel de apogeu al unei "iubiri", care de regula, dureaza cat o intalnire, "one night stand", cum ar spune americanul.

    Cei care au o relatie mai lunga sunt considerati un fel de paria ai societatii pentru ca astazi prea putini mai fac distinctia dintre dragoste si sex, iar iubirea nu mai este un sentiment, ci o nevoie pe care ti-o satisfaci atunci cand vrei, atunci cand ai nevoie, ca orice alta nevoie fiziologica. Nici nu stiu daca mai exista un cuvant de "La revedere", avand in vedere ca nici WC-ului nu-i zici "Pa".

    Minunata lume noua a lui Huxley, care nu se deosebeste mult de tot ce vedem azi, este o distopie ce are drept concluzie un totalitarism care nu este agresiv, cum este cel al comunismului. Conditiile acestei lumi lipsite de viata si de individualitate sunt determinismul si comoditatea. Indivizii sunt conditionati genetic si suferinta nu exista. Daca stam un pic si ne gandim vom vedea numeroase aspecte ale vietii contemporane in care indivizii, dorind comoditatea, fuga de suferinta, aleg o cale care ii depersonalizeaza.

    Diferenta dintre oameni si roboti

    Se spune ca "iubirea este cel mai dulce si nobil sentiment pe care il poate darui si simti omul. Fara iubire, viata oamenilor nu ar avea nici un sens. Dragostea este sentimentul ce innobileaza sufletele noastre si le da un strop de culoare. Omul are nevoie de iubire ca de aer, ca pamantul de ploi in vreme de seceta.

    Dragostea il intareste si ii da putere omului sa mearga mai departe, dar ea poate sa si ucida si sa franga mii de inimi. Ce ne-am face noi fara iubire? Nu ar exista viata. Am fi asemenea unor roboti, fara sentimente, fara bucurii, lacrimi, dorinte, idealuri: ori fara acestea omul nu poate trai. Nu am fi nimic fara iubire".

    Dar oare n-am devenit niste robotei-tonomat care iubim la comanda, doar dupa ce primim fisa? Avand in vedere ca lumea de azi a devenit o jungla care se conduce dupa legi nescrise, nu cred ca iubirea ne mai deosebeste de animale: fetite de 11 violate, crime pentru 50 de lei in portofel, gelozii nemotivate, refuzul de a ne arata adevaratele sentimente intr-o lume care, la orice pas gresit, ne sfasie. Daca avem nevoie de iubire ca de aer, de ce nu invatam sa iubim ca sa fim iubiti? Dar oare daca am face efortul sa invatam sa iubim, am fi oare iubiti, la randul nostru?

    Iubirea exista, inca exista, sau asta vrem multi sa credem, insa e foarte greu de observat si analizat intre atatea sentimente ce, initial, par ca i-ar seamana. De multe ori, iubirea este confunata cu siguranta, cu protectia, cu ziua de maine, cu frica de singuratate, cu egoismul.

    Despre iubire

    "Dragostea e o lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care uneori nu e niciun invingator, alteori nu e niciun invins [...] A iubi inseamna, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi" (Ocravian Paler)

    "In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos". (Tudor Arghezi)

    "O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere". (Ion Luca Caragiale)

    "Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste". (A. P. Cehov)

    "Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti". (Charles Baudelaire)

    "Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor". (V. Hugo)

    "Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor". (La Rochefocauld)

    "Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala". (P. Lescot)

    "Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoaste nici o silnicie, e preferinta sincera". (Camil Petrescu)

    "Bogatia, gloria si puterea sunt fum, neant. Bogatul gaseste pe unul si mai bogat decat sine, gloria oricui poate fi intunecata de o glorie mai mare a altuia, cel puternic e invins de altul si mai puternic. Doar dragostea ne face egali cu zeii". (H. Sienkiewicz)

    "Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate". (Platon)

    "Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata". (John Gay)

    "Sa-ti spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi". (Charles Dickens)

    "Dragoste. O nebunie temporara vindecabila prin casatorie sau prin indepartarea pacientului de influentele care au provocat tulburarea". (Ambrose Bierce)

    "Dragostea nu inseamna a te uita lung unul la celalalt, ci a te uita impreuna in aceeasi directie". (Antoine de Saint-Exupery)

    "A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului?". (Erich Fromm)

    "Iubirea intre doi oameni...este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie". (Rainer Maria Rilke)

    Ne mai iubim ori ba?

    "Nu stiu daca ne mai iubim. Nu cred ca mai stim cum... Sau poate stim si ne e frica. Relatiile de azi sunt diferite de cele de acum zece ani, de pe vremea parintilor nostri si cu siguranta vor fi diferite de cele care vor fi peste zece ani". (Marius, 23 de ani)

    "Ne iubim, dom'le! Doar ca undeva foarte adanc in sufletul nostru, unde stim ca tumora maligna a lumii asteia nu are cum sa ajunga. Dar ce stiu eu? Pana acum nu am iubit si la cum se prognozeaza, nici nu cred ca o sa ajung. Dar este important si sa iubim. Mi se pare mai important sa iubesti decat sa fii iubit. Oarecum stii ca tu ai incercat". (Andrada, 21 de ani)

    "Iubim, dar in alt fel. Adica, s-au schimbat datele problemei". (Matei, 33 de ani)

    "Nu mai stim sa ne iubim. Parca am uitat formula, ca la matematica. Acum, ne indragostim repede si vrem ca totul sa se intample la fel de repede. De vina e si viteza, de vina sunt mullte. Dar noi suntem cei mai vinovati pentru ca lasam lumea sa ne influenteze". (Corina, 28 de ani)

    Cati dintre noi spunem "Te iubesc" si chiar simtim ceea ce spunem? Cati dintre noi spunem ca iubim, dar, de fapt, ne complacem in comoditate, intr-o relatie la care am muncit, dar care nu mai inseamna decat amintiri frumoase?

    Cati dintre noi avem curajul sa cautam iubirea si sa nu obsosim inca de la inceputul cursei? Cati recunoastem ca iubim? Cati dintre noi stiu ce e iubirea?



    Anunţă-ţi prietenul:

    Categoria: Necategorizate | Publicat de: magnetic_music (23/02/2010) | Autor: magnetic_music
    Vizualizări: 339 | Tag-uri: azi, curaj, dragoste, timp, iubire | Rating: 5.0/1
    Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii.
    [ Înregistrare | Logare ]
    Anunţuri Google
    Parteneri
    Publicitate