Universul reprezintă totalitatea de energie şi materie, inclusiv
Pământul, galaxiile şi conţinutul intergalactic. Steaua este un corp
cosmic format din gaze inerte reţinute de atracţia gravitaţională
proprie, care emite radiaţii elecromagnetice, mai ales lumină care este
produsul direct al reacţiilor termonucleare interne. Aproximativ 8000 de
stele sunt vizibile cu ochiul liber de pe Pământ. Astronomii au
calculat că în Calea Lactee sunt sute de miliarde de stele. Calea
Lactee, la rândul ei, este una din sutele de milioane de galaxii care
pot fi văzute cu ajutorul telescoapelor.
Planetele sunt corpuri cosmice nonluminoase, mai mari decât un
asteroid sau o cometă. Ele sunt luminate de cele mai multe ori de steaua
în jurul căreia orbitează. Cele nouă planete în ordinea distanţelor
faţă de Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn,
Uranus, Neptun şi Pluto.
În imagine se observă cometa Shoemaker-Levy 9 prăbuşindu-se pe
Jupiter. Dacă oricare din acele fragmente s-ar fi prăbuşit pe Pământ, ar
fi dus la dispariţia vieţii.
Ştiinţa care se ocupă de toate planetele şi sateliţii lor,
comete şi meteoriţi, materia interstelară, sisteme solare cunoscute,
galaxii şi porţiuni de galaxii se numeşte astronomie. Origini antice.
Egiptenii sunt, probabil primii care au descoperit poziţia relativă a
stelelor.
Astronomia babiloniană. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch.
că mişcarea aparentă a Soarelui şi a Lunii în jurul zodiilor nu au o
viteză constantă. Ei cunoşteau poziţia Lunii şi a Soarelui pentru
fiecare zi a lunii şi puteau prezice Luna nouă. De asemenea, ei au
calculat poziţiile planetelor.
Astronomia greacă. Aristarh din Samos credea că Pământul se
roteşte în jurul axei sale o dată la 24 de ore, împreună cu alte planete
în jurul Soarelui. Explicaţia sa a fost respinsă de cei mai mulţi
filozofi greci, care priveau Pământul ca o planetă fără mişcare în jurul
căreia se roteau celelate planete. Teoria lui Aristarh din Samos,
cunoscând sistemul geocentric rămâne neschimbată de peste 2000 de ani.
În secolul al doilea d.Ch. astronomii greci Hiparh şi Ptolomeu au
folosit o serie de cercuri concentrice, cu Pământul aproape de centru
pentru a reprezenta mişcarea generală a Soarelui, Lunii şi a planetelor
în jurul zodiilor. Pentru a explica variaţiile de viteză ale Soarelui şi
Lunii şi regresia planetelor, ei au presupus că fiecare din aceste
obiecte se roteşte în jurul unui al doilea cerc numit epiciclu centrat
pe circumferinţa celui dintâi.
Teoria lui Copernic. În seculul 16 contribuţia astronomului polonez
Nicolaus Copernic a schimbat dramatic astronomia. El a arătat că
mişcarea planetară poate fi explicată prin ocuparea unei poziţii
centrale a Soarelui şi nu a Pământului.
În 1609 Galileo Galilei a construit un mic telescop de refracţie şi a
descoperit că Venus, la fel ca Luna are faze, ceea ce indică că se
roteşte în jurul Soa-relui. De asemenea el a descoperit pa-tru sateliţi
naturali ai lui Jupiter şi inelele lui Saturn. El s-a născut în 1564 şi a
fost unul dintre cei mai mari fizicieni şi astro-nomi din epoca
Renaşterii. El a descoperit legea inerţiei, legea căderii corpurilor,
legea compunerii mişcărilor.
Ca astronom a descoperit natura stelară a Căii Lactee, petele de pe
Soare şi rotaţia acestuia în jurul axei sale, confirmând prin acestea
concepţia heliocentricã a lui Copernic. Cu ajutorul astronomului german
Johannes Kepler au început revoluţia ştiinţifică. Lui Galilei i se
atribuie celebra replică rostită în faţa Inchiziţiei: "Eppur si muove”.
El a fost somat de Inchiziţie să-şi retragă ideile eretice, dar pentru
că nu a renunţat la ele, a fost pus sub arest la domiciliu.
