Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea
din întâmplare pe acolo, s-a oprit, curios să vadă cum iese fluturele
din cocon. După multe încercări, părea că fluturele a abandonat lupta,
căci gaura rămăsese la fel de mică.
Omului i s-a făcut milă şi s-a decis să ajute insecta: cu ajutorul
unui vârf de pix a lărgit deschizătura coconului, iar fluturele a ieşit
imediat. Însă corpul fluturelui era slab şi anemic; aripile sale erau
puţin dezvoltate şi abia se mişcau.
Omul a continuat să privească, crezând că dintr-un moment în altul
fluturele îşi va lua zborul. Însă nu s-a întâmplat aşa: fluturele şi-a
trăit restul vieţii târându-se pe pământ, nepu-tând să zboare. Ceea ce
omul, în gestul său de bunătate şi în efortul său de a ajuta, nu a
înţe-les era că ieşirea din cocon prin forţe proprii era efortul necesar
pentru ca fluturele să-şi dezvolte aripile, pentru a putea zbura mai
târziu. Era chinul, încercarea prin care viaţa îl pu-nea să treacă
pentru a putea creşte şi a se putea dezvolta.
Uneori efortul este exact lucrul de care avem nevoie în viaţă. Dacă
ni s-ar permite să ne trăim viaţa fără să întâlnim obstacole, am fi
limitaţi. Nu am putea niciodată ajunge puter-nici. Nu am putea zbura
niciodată.
