Îngropat în nisip aproape toată viaţa sa, în jurul enigmaticului Sfinx a existat întotdeauna o aură de mister, provocând speculaţii cu privire la vârsta, semnificaţia, la modalitatea de construire, la camerele secrete, rolul profetic şi relaţia cu celelalte piramide, nu mai puţin misterioase. O mare parte a acestor teorii îi aduc la disperare pe egiptologi şi arheologi, care se străduiesc să fie unicii stăpâni şi deţinători ai secretelor Sfinxului. Poate că rolul primar al acestui simbol naţional al Egiptului antic şi modern, care străjuieşte platoul de la Giseh, a fost tot timpul acesta: să stârnească imaginaţia poeţilor, învăţaţilor, misticilor, aventurierilor şi turiştilor secole de-a rândul.
Sfinxul de la Giseh reprezintă esenţa Egiptului. Stând cu faţa către soare, Marele Sfinx este situat pe platoul de la Gizeh, la aproximativ 10 km vest de Cairo, pe malul vestic al Nilului. Conducătorii egipteni îl venerau ca pe un aspect al Zeului Soarelui, numindu-l Hor-Em-Ekhet (Horus al Orizontului). Sfinxul este situat în zona necropolei străvechiului Memphis, locul puterii pentru faraoni, la mică distanţă de trei mari piramide – Marea Piramidă a lui Khufu (Kheops), Khafre (Khefren) şi Menkaure (Mykerinos). Monumentul este cea mai mare sculptură care a supravieţuit din lumea antică, măsurând 72 m în lungime şi 20 m în înălţime.
Părţi ale şarpelui uraeus (o cobră sacră, ce proteja de forţele malefice), nasul şi barba ritualică lipsesc. Barba este acum expusă la Muzeul Britanic. Extensiile laterale ale capului fac parte din vestimentaţia regală. Deşi capul Sfinxului a fost grav afectat de miile de ani de eroziune, urme ale vopselei originale pot fi încă văzute lângă una dintre urechi. Se crede că faţa Sfinxului a fost iniţial pictată într-un roşu aprins. Un mic templu amplasat între labele leului conţine zeci de stele inscripţionate, aşezate acolo de faraoni, în onoarea Zeului Soarelui.
Stela visului
Sfinxul a suferit enorm din pricina ravagiilor timpului, a oamenilor, a poluării. De fapt, singurul lucru care l-a salvat de la distrugerea completă a fost faptul că aproape tot timpul a fost acoperit de nisip. Au existat mai multe încercări de restaurare de-a lungul mileniilor, începând cu anul 100 î.Hr., pe vremea faraonului Tutmosis al IV-lea. După ce a adormit la umbra Sfinxului, pe când se afla la vânătoare, faraonul a visat că marele animal se îneca din pricina nisipului care îl acoperea şi i-a spus că, dacă îndepărtează acest nisip, va obţine coroana Egiptului de Sus şi de Jos. Între labele din faţă ale Sfinxului se află o stelă de granit, acum numită Stela Visului, inscripţionată cu povestea visului faraonului.
De ce nu are nas Sfinxul?
În ciuda îndepărtării nisipului, colosala sculptură a fost curând acoperită din nou. Când Napoleon a ajuns în Egipt în 1798, a descoperit că Sfinxul nu avea nas. Desenele din secolul al XVIII-lea arată că nasul lipsea cu mult înainte de sosirea lui Napoleon. O poveste spune că, în perioada turcă, a fost victima tragerii la ţintii. O altă explicaţie (şi, poate, cea mai plauzibilă) este aceea că a fost îndepărtată prin cioplire în secolul al VIII-lea d.Hr. de sufiţi, care considerau Sfinxul un idol profanator.
În 1858, o parte din nisipul din jurul sculpturii a fost îndepărtat de Auguste Mariette, fondatorul Serviciului Egiptean de Antichităţi, şi, între anii 1925 şi 1936, inginerul francez Emile Baraize a organizat săpături la Sfinx în numele Serviciului de Antichităţi. Marele Sfinx a fost expus astfel elementelor, poate pentru prima dată din Antichitate.
Îl reprezintă Sfinxul de faraonul Khefren?
Explicaţia pentru enigmatica sculptură (preferată de majoritatea egiptologilor) este aceea că Khefren, faraon din cea de-a Patra Dinastie, a pus ca piatra să fie sculptată în formă de leu, având chipul său, în acelaşi timp cu construcţia Piramidei lui Khefren, din apropiere, în jurul anului 2540 î.Hr. Cu toate acestea, nu există nicăieri inscripţii care să-l identifice pe Khefren cu Sfinxul, după cum nu există nicio menţiune a acestei construcţii, ceea ce este uimitor, dată fiind grandoarea monumentului.
În ciuda faptului că mulţi egiptologi susţin contrariul, nimeni nu ştie cu siguranţă când a fost construit Sfinxul sau de către cine. În 1996, un detectiv şi expert în identificări din New York a conchis că faţa Marelui Sfinx nu se potrivea reprezentărilor cunoscute ale chipului lui Khefren. A susţinut că exista mai degrabă o asemănare cu fratele mai mare al lui Khefren, Djedefra.
Profeţia lui Edgar Cayce despre Sfinx
Dezbaterea continuă încă. Misterul originii Sfinxului şi a scopului acestuia a stârnit adesea interpretări mistice, cum ar fi cea a ocultistului englez Paul Brunton şi, în anii ‘40, a mediumului şi profetului Edgar Cayce. Aflat în transă, Cayce a prevăzut că, sub labele din faţă ale Sfinxului, avea să fie descoperită o cameră conţinând o bibliotecă datând din perioada supravieţuitorilor distrugerii Atlantidei.
Cum a fost construit Marele Sfinx?
Marele Sfinx a fost sculptat din gresie naturală, destul de moale, rămasă în cariera folosită pentru construcţia piramidelor. Labele din faţă au fost construite separat, din blocuri de gresie. Una dintre cele mai mari ciudăţenii ale sculpturii este faptul că, în raport cu trupul, capul este mult prea mare.
Capul este posibil să fi fost resculptat de mai multe ori, din porunca faraonilor ulteriori, deşi, din punct de vedere stilistic, acest lucru nu pare să fi avut loc după perioada Vechiului Regat în Egipt (care s-a încheiat în jurul anului 2181 î.Hr.). Capul original se poate să fi fost de berbec ori de uliu, iar forma umană să-i fi fost dată mai târziu. Diferitele reparaţii ale capului, de-a lungul mileniilor, au redus sau modificat proporţiile faciale. Oricare dintre aceste explicaţii poate sta la baza dimensiunii reduse a capului comparativ cu trupul, mai ales dacă Marele Sfinx este mai vechi decât se crede în mod tradiţional.
De când datează Sfinxul?
În ultimii ani, s-a discutat aprins despre datarea monumentului. Autorul John Anthony West a observat primul tiparele deteriorării Sfinxului, care corespund mai degrabă unei eroziuni cauzate de apă decât de vânt şi nisip. Aceste tipare au părut ciudate, cu atât mai mult cu cât nu au fost descoperite şi la celelalte structuri de pe platou. West l-a chemat pe geologul şi profesorul Robert Schoch, de la Universitatea din Boston, care, după ce a examinat noile descoperiri, a căzut de acord cu varianta eroziunii prin apă. Deşi Egiptul este arid astăzi, în urmă cu aproximativ 10000 de ani, ţinutul era umed şi ploios. În consecinţă, West şi Schoch au ajuns la concluzia că, pentru a prezenta efectele eroziunii prin apă, Sfinxul ar trebui să aibă o vârstă cuprinsă între 7 000 şi 10 000 de ani.
Egiptologii au respins teoria lui Schoch, considerând-o complet eronată şi susţinând că furtunile şi ploile cândva frecvente în Egipt au încetat cu mult înainte de construirea Sfinxului. În plus, de ce nu au existat şi alte semne de eroziune acvatică pe platoul Giseh, care să valideze teoria lui West şi a lui Schoch? Ploaia nu putea fi restrânsă la un singur monument. West şi Schoch au fost, de asemenea, criticaţi pentru că au ignorat nivelul înalt de poluare atmosferică industrială din ultimul secol, care a produs pagube uriaşe monumentelor de la Giseh.
Face parte Sfinxul dintr-o hartă astronomică?
Autorul Robert Bauval are propria teorie cu privire la datarea Sfinxului. Bauval a publicat o lucrare în 1989, demonstrând că cele trei Mari Piramide de la Giseh – şi poziţia lor faţă de Nil – au format un fel de hologramă 3D pe pământ a celor trei stele care alcătuiesc centura Orion şi a poziţiei acestora faţă de Calea Lactee. Împreună cu Graham Hancock, autorul bestsellerului Fingerprints of the Gods, Bauval a elaborat o teorie conform căreia Sfinxul, piramidele din vecinătatea acestuia şi diferitele scrieri antice constituie un fel de hartă astronomică, aflată în conexiune cu constelaţia Orion. Concluzia lor este că cel mai bine se potriveşte cu această hartă ipotetică poziţia stelelor din 10500 î.Hr., ceea ce împinge încă şi mai mult înapoi în timp originea Marelui Sfinx.
Există încăperi secrete sub Sfinx?
Există diferite legende despre pasajele secrete asociate acestuia. Investigaţiile Universităţii de Stat din Florida, ale Universităţii Waseda din Japonia şi cele ale Universităţii din Boston au localizat mai multe anomalii în zona din jurul monumentului, deşi este posibil ca acestea să fie caracteristici naturale. În 1995, muncitorii care lucrau la renovarea unei parcări din împrejurimi au descoperit o serie de tuneluri şi drumuri, dintre care două duceau în subteran, în apropierea Sfinxului. Bauval este de părere că acestea sunt contemporane cu Sfinxul însuşi.
Între anii 1991 şi 1993, în timp ce examina dovezile eroziunii monumentului folosind un seismograf, echipa lui Anthony West a descoperit dovezi ale unor anomalii sub forma unor spaţii sau camere goale, de formă regulată, aflate la câţiva metri sub pământ, între labele Sfinxului şi de fiecare parte a acestuia. Nu s-a permis o examinare ulterioară. Să fi existat vreo fărâmă de adevăr în profeţia lui Edgar Cayce cu privire la descoperirea unei biblioteci?
Se năruie Sfinxul?
Astăzi, marea statuie se năruie din cauza vântului, a umidităţii şi a smogului din Cairo. Un proiect uriaş de restaurare şi conservare, foarte costisitor, a fost început în 1950, dar, la început, s-a folosit ciment pentru reparaţii, material incompatibil cu gresia, astfel că alte pagube au fost aduse structurii. Într-o perioadă de şase ani, peste 2 000 de blocuri de gresie au fost adăugate structurii şi au fost injectate substanţe chimice, însă tratamentul a eşuat. Până în 1988, umărul stâng al Sfinxului s-a aflat într-o asemenea stare de deteriorare, încât blocurile au început să cadă.
În prezent, proiectul de restaurare se află în plină desfăşurare, sub controlul Consiliului Suprem al Antichităţilor, care efectuează reparaţii asupra umărului distrus şi încearcă să dreneze o parte din subsol. În consecinţă, în momentul de faţă, se pune mai mult accentul pe conservare decât pe explorare sau săpături, astfel că va trebui să mai aşteptăm multă vreme până când Marele Sfinx să-şi dezvăluie secretele.
