Atunci când lumina albă întâlneşte atomii de oxigen şi azot din atmosfera Pământului, componentele sale de frecvenţă înaltă, asociate culorii albastre, se ciocnesc cu electronii care orbitează în jurul nucleelor atomilor de azot şi oxigen. Acest lucru face ca lumina de frecvenţă înaltă din spectrul vizibil să fie împrăştiată în toate direcţiile. Este vorba de componentele luminii albe din zona culorilor violet, indigo şi albastru a spectrului vizibil. Acestea sunt culorile reflectate de atomii din componenţa atmosferei terestre şi, în consecinţă, aceste nuanţe dau şi culoarea cerului, aşa cum îl percepe ochiul uman.
O EXPLICATIE UN PIC MAI TEHNICA Lumina Soarelui este dispersată de moleculele de oxigen şi azot din atmosferă, care sunt mult mai mici decât lungimea de undă a luminii. Cu cât lungimea de undă este mai mică (cu cât este mai mare frecvenţa), cu atât electronii devin mai agitaţi. Pentru că lumina roşie are o lungime de undă mai mare decât cea albastră, electronii sunt mai excitaţi de lumina albastră. Pe de altă parte, dispersia luminii este cu atât mai importantă, cu cat este mai mică astrulungimea de undă a luminii incidente. În fapt, lumina albastră este de aproximativ 5 ori mai mult dispersată decât cea roşie.
