Pentru cei mai mulţi dintre candidaţi, absolvirea unei specializări la Litere reprezintă un paşaport pentru un post de traducător. Alţi oameni care învaţă limbi străine au cu totul alte motivaţii: dorinţa de a cunoaşte culturi diverse, nevoia de a se integra sau pur şi simplu pasiunea pentru o anumită civilizaţie.
Cum limbi ca engleza, franceza, spaniola sau germana sunt mult mai des întâlnite în sistemele de învăţământ din lume, am vrut să aflăm poveştile celor care au ales să studieze limbi ceva mai „exotice", printre care şi limba română. În spatele fiecărui pasionat de o anumită limbă stă o poveste.
George Şipoş, profesorul de japoneză
„Am început să învăţ japoneza fascinat fiind de puţinele traduceri din literatura japoneză care se găseau la începutul anilor 1990 în România. Am încercat să învăţ puţin singur, dar am pătruns tainele limbii de-abia după ce am intrat la secţia de japoneză a Universităţii din Bucureşti", ne-a povestit George Şipoş (34 de ani), doctorand în literatura şi cultura japoneză la University of Chicago şi visiting researcher la Ritsumeikan University (Kyoto).
Românul, care în prezent locuieşte, munceşte şi studiază în Japonia, ne-a explicat că „fluenţa şi cunoaşterea limbii sunt cumva diferite în cazul japonezei".
„Eu cred că am ajuns la un relativ grad de fluenţă în limba vorbită cam la terminarea facultăţii, în aproximativ patru ani. Mi-a luat ceva mai mult să pot citi şi scrie repede şi eficient." A remarcat că studenţii pe care i-a avut în perioada în care preda, majoritatea începători, au avut motivaţii diverse pentru învăţarea limbii - de la călătorie şi business, până la fascinaţia pentru artele marţiale.
Cel mai tânăr student al său avea 12 ani, iar cel mai în vârstă cam 35. Şipoş spune că, pentru un nivel conversaţional şi în funcţie de scopul pentru care cineva învaţă japoneza, e nevoie de aproximativ şase luni de cursuri intensive.
Pentru fluenţă, e nevoie probabil cam de trei ani. „Limba în sine nu pune probleme deosebite atâta vreme cât nu vrei să citeşti şi să scrii. Cel mai complicat din punctul de vedere al unui european sau american este scrisul."
Carmen, jurnalista pasionată de farsi
Pe Carmen Gavrilă (32 de ani), mulţi o cunosc în postura de corespondent de război. O jurnalistă din România bine ancorată în realitatea iraniană, Carmen a reuşit această performanţă şi pentru că ştie limba farsi (persana), spre deosebire de alţi colegi de breaslă occidentali.
„Am învăţat limba farsi din pasiune pentru Orient. E o lume care mă fascina încă din copilărie. Aşa am ajuns să dau la Litere. Dintre colegii mei care au absolvit această specializare, aş putea spune însă că sunt singura care foloseşte limba farsi, chiar dacă destul de rar, la deplasările în Iran", spune Carmen.
Jurnalista îşi aminteşte că cel mai greu i-a fost să se descurce în conversaţii cu vorbitorii nativi. „În comparaţie cu ei, vorbesc o limbă arhaică, ceva ce nu se mai învaţă decât în şcoală. La cursuri faci scriere, vocabular etc., dar o «baie de limbă», adică să stai în Iran şi să vorbeşti zilnic, e foarte importantă. Cred că, dacă ai puţin talent la limbi străine, într-un an poţi să ajungi la un anumit nivel de fluenţă", ne-a explicat Carmen.
În viziunea ei, problemele pe care le pune persana unui vorbitor de română ţin de faptul că, deşi face parte din familia limbilor indo-europene, se scrie cu caractere arabe. Vocalele nu se scriu, iar topica „e cam ca în latină, cu predicatul la sfârşitul frazei".
Deşi emană un aer desuet, pentru Carmen limba farsi este „foarte logică şi foarte poetică", iar cunoaşterea ei nu a însemnat doar mai multă uşurinţă în documentarea articolelor de presă, ci şi o poartă deschisă spre o literatură fascinantă, dar prea puţin tradusă în limbi de circulaţie internaţională.
Maria gândeşte în norvegiană
„O prietenă a mea, englezoaică, diplomat de meserie (cu studii în limbi străine), mi-a spus că o limbă e înainte de toate o cultură. De aceea, spunea ea, diplomaţii trebuie să înveţe limba ţării în care sunt trimişi. Ca să înţeleagă cultura acelei ţări şi să acţioneze în concordanţă cu ea. Eu am învăţat norvegiana ca să mă pot adapta culturii norvegiene. O limbă înseamnă mai mult decât cuvintele. Pe astea le înveţi pe de rost, dar contextul e mult mai dificil de prins", povesteşte Maria (32 de ani), rezident în Norvegia de aproape cinci ani.
Ea îşi aminteşte că i-a trebuit un an să înveţe pasiv norvegiana - adică să asculte fără a se putea exprima, şi un alt an să ajungă la un nivel conversaţional. A urmat încă unul până la fluenţă. Şi asta în condiţiile în care a locuit printre norvegieni.
„E o limbă grea. Partea cea mai dificilă e ordinea cuvintelor în frază - verbul plasat înaintea subiectului, negaţia fie înainte, fie după verb etc." În plus, între subiect şi predicat se pune virgulă, ceva de neconceput în română, limba ei maternă.
Engleza, franceza şi germana, în top
Aproape 62% din elevii din învăţământul primar românesc studiază o limbă străină, comparativ cu media UE de 69%, şi doar 0,8% din elevii din acest ciclu învaţă două limbi străine, comparativ cu media UE de 3,5%, conform datelor Comisiei Europene la nivelul anului 2008.
În cazul elevilor din clasele primare, 38,7% din ei studiază engleza, 22,6% - franceza şi 1,7% - germana. Sistemul românesc pune accentul mai ales pe înţelegerea, vorbirea şi citirea într-o limbă străină, scrisul nefiind prioritar. Numărul de ore recomandat prin programă pentru studierea la clasă a primei şi a celei de-a doua limbi străine este de 58 de ore anual, în gimnaziu şi liceu.
Tehnici la îndemână
Învăţarea unei limbi străine a devenit şi mai accesibilă odată cu dezvoltarea internetului. De fapt, o mare parte dintre cei care ajung să cunoască o limbă străină la nivelul „tourist clever" au luat primele lecţii online, fără profesor, existând numeroase site-uri de profil. BBC este unul dintre cele mai accesibile site-uri şi pune la dispoziţie cursuri de franceză, italiană, spaniolă, germană, chineză, portugheză, greacă etc. Lecţiile se ţin prin e-mail, de-a lungul mai multor săptămâni.
Învăţarea unei limbi străine fără profesor este tot mai uzuală
O altă sursă virtuală pentru limbile moderne este OpenLearn, iar cu lecţiile de aici puteţi ajunge la un nivel mediu. Sistemul e-learning este utilizat şi de firmele care organizează cursuri de limbi străine, iar în şcolile din ţară au fost introduse deja cursuri de gen pe calculator. Limbile străine fără profesor se pot învăţa şi printr-un sistem deja tradiţional, Pimsleur, ceea ce presupune ascultarea de înregistrări în limba respectivă, repetarea cuvintelor şi realizarea de mici conversaţii.
Conform datelor Eurydice şi Eurostat pentru raportul Comisiei Europene pe 2008 privind predarea limbilor străine în şcolile din UE, la noi acestea sunt în curriculumul obligatoriu pentru elevii între 8 şi 18 ani, dar sunt organizate şi cursuri opţionale pentru cei cu vârste între 14 şi 18 ani. România se numără printre ţările UE în care e impusă învăţarea a două limbi străine pe parcursul ciclului de învăţământ obligatoriu.
Când româna e o necunoscută
Mihaela - pe numele ei după botezul creştin-ortodox -, Xuebin, cum se numeşte acasă, în China, a venit în România în urmă cu 11 ani. Nu ştia o boabă româneşte, dar a învăţat din dragoste, soţul ei fiind român. I-au trebuit doi ani pentru a reuşi să poarte conversaţii mai complicate.
„Cea mai grea mi s-a părut gramatica. Voiam să ştiu mai multe despre România, iar informaţiile în chineză şi chiar în engleză erau destul de puţine. Aşa că am ales să citesc în limba locului în care mă aflu", ne-a declarat Mihaela. Când timpul nu-i era ocupat de serviciu şi de cei doi copii, dădea în particular ore de chineză, iar cei mai mulţi dintre elevii ei aveau până în 25 de ani.
Perseverenţa Contează
„Veneau din plăcere, dar şi pentru că intrau în contact prin companii cu vorbitori de chineză sau se pregăteau pentru o facultate de limbi străine", explică Mihaela.
În viziunea ei, scrisul este partea cea mai grea în învăţarea limbii chineze moderne. „Dacă în şase luni poţi să ajungi să porţi o conversaţie, pentru a stăpâni scrisul şi cititul trebuie să faci exerciţii zilnice timp de trei ani." Samer Bahaeddin (39 de ani) este cetăţean român de origine arabă. A studiat la Universitatea din Bucureşti, unde a făcut şi masterul, iar acum se pregăteşte de doctorat.
„Când m-am hotărât să rămân în România, cu aproape 17 ani în urmă, am învăţat limba, un lucru firesc pentru integrarea mea în societate. În aproximativ şase luni de zile am ajuns la un nivel satisfăcător, iar la un an vorbeam destul de bine", spune Samer.
Acum are, la rândul său, elevi şi studenţi pe care îi învaţă arabă. „Cursanţii mei au vârste între 18 şi 45 de ani şi au diferite motive să înveţe limba arabă: unii vor să ia note mai bune la facultate; alţii au manageri de origine arabă, alţii vor să lucreze în ţările arabe sau la ambasadele arabe din România", explică el.
Din experienţa lui, cu perseverenţă, chiar şi într-un an se poate ajunge la un nivel satisfăcător, la scris şi citit, în arabă. „Vocalizarea cuvintelor e o provocare pentru cei care învaţă această limbă", avertizează Samer.
Un „exerciţiu" care creşte IQ-ul
Momentul optim pentru învăţarea unei limbi străine este între doi şi şase ani, spun specialiştii. Acest „exerciţiu" poate creşte IQ-ul (coeficientul de inteligenţă).
Numeroase studii realizate în străinătate indică faptul că majoritatea copiilor care învaţă limbi străine au o logică mai bună, sunt mai abili, mai creativi şi mai inteligenţi decât cei care nu o fac.
Cursurile de limbi străine, arată aceleaşi studii, pot fi folositoare şi pentru a înţelege noţiuni de matematică sau de ştiinţe naturale. În plus, datorită metodelor de învăţare aplicate, memoria este din plin exersată.
De asemenea, copiii care merg la aceste cursuri devin mai comunicativi şi au mai multă încredere în ei. În plus, învăţând despre alte culturi, ei se adaptează mai repede la schimbări şi devin mai toleranţi.
Poţi rămâne activ şi la pensie
Cercetătorii mai susţin că învăţarea unei limbi străine este un mod minunat de a rămâne activi din punct de vedere intelectual, chiar şi după ce v-aţi finalizat studiile.
În plus, persoanelor mai în vârstă, care au ajuns la pensie, de pildă, li se recomandă să înveţe o limbă străină, alături de alte exerciţii, pentru a-şi antrena memoria şi pentru a combate diverse afecţiuni degenerative precum maladia Alzheimer.
Poligloţii sunt mai sexy
Iată şase motive pentru a învăţa o limbă străină:
1Cunoaşterea mai multor limbi străine „dă mai bine" la CV. Veţi avea mai multe şanse pentru un post de traducător sau de ghid. Bani se mai pot obţine şi din traduceri făcute în particular.
2Vă va ajuta să înţelegeţi în profunzime limba dumneavoastră maternă. Pe măsură ce veţi învăţa încă o dată diverse timpuri verbale, cuvinte noi, structuri propoziţionale şi multe altele, veţi ajunge să comparaţi fiecare lecţie cu experienţa învăţării limbii dumneavoastre primare.
3Învăţarea unei alte limbi vă va deschide porţile către un întreg corpus de opere literare. Chiar dacă vă plac cărţile traduse din alte limbi, oricine a studiat o literatură scrisă într-o altă limbă vă poate spune că nu e acelaşi lucru cu a citi o operă în limba în care a fost scrisă. Studiul şi învăţarea unei alte limbi vă va aduce în cele din urmă plăcerea de a citi o întreagă nouă literatură.
4 Studiul unei alte limbi vă va aduce şi alte oportunităţi educaţionale. În învăţământul superior există mai multe posibilităţi de a studia într-o altă ţară, dacă învăţaţi o limbă străină.
5Este un mod excelent de a cunoaşte o altă cultură. Limba are legătură cu tot ceea ce ţine de societate şi vă puteţi folosi de noile dumneavoastră cunoştinţe pentru a învăţa şi mai multe despre anumite segmente ale culturii care vă interesează.
6Nu există un mod mai bun de a întâlni alte persoane. Limba poate fi o barieră dificil de trecut, dar dacă vă acordaţi timp pentru a învăţa o limbă străină veţi fi surprinşi de câţi oameni veţi avea ocazia să întâlniţi. În urma unei cercetări realizate de britanici în 270 de agenţii matrimoniale, rezultatele arată că aceia care învaţă o limbă straină sunt percepuţi de sexul opus drept mai atrăgători, mai inteligenţi şi mai sexy.
