Cine ne sunt, în fond, adevaratii prieteni? Din
pacate sau din fericire, eu constat pe zi ce trece ca
sunt tot mai putini. N-am fost niciodata de acord ca
un prieten adevarat este doar cel pe care îl poti
suna la miezul noptii ca sa îi ceri ajutorul,
ci, mai degraba, am crezut mereu ca prietenia se masoara
altfel, cu instrumente invizibile, pe care nu toata
lumea le intuieste. De aceea, nici nu mi-am propus vreodata
sa îmi triez cunostintele în prieteni si
amici. Ceea ce mi se pare ciudat însa este faptul
ca, în ultima vreme, trierea se impune de la sine,
mai ales în rândul personajelor feminine
din viata mea. Daca barbatii sunt constanti si relatiile
pe care le-am legat cu ei cândva au ramas fidele
principiilor nescrise ale prieteniei, femeile au uneori
tendinta sa îsi arate labilitatea în aceasta
privinta. Nu iau apararea nimanui si nu am intentia
de a face o discriminare între sexe în numele
prieteniei, însa felul în care resimt apropierea
sau departarea unora dintre prietenele mele ma face
sa cred ca fata de o femeie, întrebarea „Mi-e
prietena sau doar amica?”, are o mai mare importanta.
În fond, câte dintre prietenele mele îmi
sunt cu adevarat prietene? Le-as putea numara pe degete
– prietena mea de-o viata, lânga care am
trait toate durerile si toate clipele mele de fericire
si care uneori ma copleseste cu prezenta ei; prietena
mea confidenta, careia stiu ca pot sa îi marturisesc
absolut orice, fara sa fiu judecata aspru, prietena
mea discreta, careia pot oricând sa îi cer
o parere obiectiva, prietena mea experimentata, cu care
împartasesc propriile experiente... le-as putea
reuni pe toate într-o singura prietena, pe care
as putea-o numi „cea mai buna prietena”.
Asa ceva însa nu exista sau oricum, am renuntat
de mult timp sa cred în acest mit.
În afara micului meu cerc de prietene graviteaza
însa o multime de „amice”. Prezente
efemere, colege de serviciu, cu care iau din când
în când masa, fiinte cu care nu am neaparat
foarte multe în comun, dar cu care e renconfortant
sa pierd o ora prin oras, la cumparaturi sau la cinema.
E ciudat. Pentru ca barbatii pe care îi cunosc
îmi sunt fie prieteni, fie simpli cunoscuti. Categoria
intermediara nu exista. Din cauza asta, lucrurile stau
mult mai simplu în a-i include într-o categorie
sau alta. În ceea ce le priveste pe amicele mele,
exista întotdeauna o doza de scepticism în
tot ceea ce facem împreuna. Cu atât mai
mult cu cât unele dintre ele tind sa îmi
devina prietene. Exista, cred, între femei, o
neîncredere genetica, ce le face sa fie prudente
în legarea unei noi prietenii. Poate ca din cauza
asta, eu însami îmi reevaluez spontan prietenele,
micsorând în ultima vreme cercul si asa
restrâns al femeilor pe care le pot numi astfel
si largind fara ezitare cercul „amicelor”.
Prietena sau amica? Este o întrebare care necesita
mereu un alt mod de evaluare pentru a gasi raspunsul
corect.
