Cele mai multe probleme din viaţa de cuplu apar, fie că recunoaştem
sau nu, fie că ne place sau nu, din cauza femeilor şi a „calităţii” lor
extraordinare de a interpreta vorbe, gesturi, chiar şi tăceri. Fiecare
lipsă de romantism a partenerului, fiecare indiferenţă cu care el
priveşte o scenă tragică dintr-un film, fiecare lipsă de reacţie la
lacrimile noastre sunt interpretate de noi de obicei prin „nu mă mai
iubeşte”.
Priviţi cupluri de diferite vârste din jurul vostru: prieteni,
părinţi, bunici chiar şi veţi observa nişte stereotipii incredibile,
veţi vedea că, indiferent de vârstă, de experienţa de viaţă, femeile
îşi cicălesc bărbaţii concluzionând de multe ori prin sintagma „nu sunt
buni de nimic”.
Totul porneşte undeva demult din ideea, care devine obsesie,
conducând la paranoia, că „el nu mă mai iubeşte”. Îl vezi zilnic cum e
mai atent la ştirile din sport decât la tine, cum e mai dornic să joace
un joc pe calculator decât să stea de vorbă, cum preferă să iasă la o
bere cu băieţii decât să te invite pe tine la o cină romantică.
Cele mai grave sunt tăcerile lui. Noi, curioase din fire, ne întrebăm oare la ce se gândeşte, oare de ce nu spune nimic
şi începem să facem mental tot felul de scenarii, care de care mai
aberante şi mai elaborate, cel mai adesea ajungând la concluzia „mă
înşeală”. Şi de aici începe dezastrul. Începem cu reproşuri nefondate,
cu idei preconcepute, cu concluzii gata trase pe baza unor plăsmuiri
ale propriei noastre imaginaţii. Ei nu se pot apăra pentru că habar nu
au despre ce vorbim. Se enervează şi ne răspund în doi peri aşa că
verdictul este clar „are pe alta”.
S-au făcut multe studii în acest sens şi s-a ajuns la concluzia că,
de obicei, acea tăcere, care pe noi ne scoate din minţi şi ne face să
fim paranoice şi extrem de geloase, ascunde de fapt gânduri şi
conversaţii interioare dintre cele mai banale cum ar fi: „Mi-ar plăcea
să îmi schimb procesorul la calculator, dar cum să fac rost de bani? Ar
fi bine să fac nişte ore suplimentare la serviciu, dar când? Că luni aş
vrea să merg la un fotbal cu băieţii, marţi e marţi, miercuri mergem în
vizită la socri, joi facem curăţenie, vineri e deja prea târziu.”
Aş putea scrie pagini întregi pe această temă, dar nu ar avea rost,
deoarece există tratate ştiinţifice în acest sens, pe care vi le
recomand cu căldură, cu scopul de a elucida misterul diferenţelor
dintre bărbaţi şi femei (şi urmăriţi şi revista noastră pentru că nu mă
voi putea abţine şi vă voi mai bate la cap cu astfel de subiecte J),
dar de această dată mă rezum doar la a vă face o recomandare şi anume:
atunci când vi se pare că partenerul „are ceva” să îl întrebaţi despre
ce este vorba, cu calm, cu răbdare, ca nu cumva să stricaţi o frumoasă
poveste de iubire cu o idee paranoică. S-ar putea să descoperiţi că, de
fapt, el are probleme la serviciu, de exemplu, că este copleşit de ele
şi că ultimul lucru pe care şi-l doreşte ar fi să-l acuzaţi pe nedrept
de nişte „crime” la care nici măcar nu s-a gândit vreodată.
