Daca
are o varsta frageda, el detine deja cel putin un telefon mobil si
vorbeste frecvent cu buni, precum si cu ceilalti colegi de gimnaziu. E
fan Family Guy, acestea fiind singurele desene animate la care se mai
uita. Cand e mai tinerel spre adolescent, e pasionat de gelurile si
spumele capabile sa faca ori tepi, ori suvite drepte care acopera numai
un ochi si fug de pe o parte pe cealalta a fruntii. E mult Tokyo Hotel
aici. Daca e liceean, traieste viata la maxim, chiar si cu o suta de
mii in buzunar. Blugi, tenesi, camasa. Daca face parte dintr-o
categorie speciala, poarta trening, pantofi sport si o borseta de mana.
Indiferent de categorie, trebuie sa aiba aifon. Dupa liceu, cine ajunge
prin facultati regreta anii trecuti. Multi ajung prin anumite
"facultati” si-i regreta cel mai mult, pentru ca erau de libertate. Dar
e bine si acolo pentru ei.
Dupa
25 de ani, se mandresc cu fel de fel de job-uri. Multi spun uneori "am
plecat de acolo, nu mai era entertaining pentru mine…” si lasa taraba
pentru o afacere proprie cu adidasi adusi din tarile calde. Sunt multi
asa, poate prea multi. Seriosii si capabilii sunt de regula nihilisti
dar accepta sistemul. Si-ar face bagajele in 20 de minute si ar pleca
chiar si acolo de unde aduc cei de mai sus adidasii, daca ar putea. Dar
nu putem. Dupa 30 de ani, fiecare are un business. E sunat si respinge
apelul, fiind preocupat de clipurile de pe YouTube. Revine cu un mail
"Sent from my aifon” de genul "sunt super aglomerat, vorbim altadata”.
Vorbeste numai cu: deadline, cashflow, corporate, advertising, chart,
intr-o rongleza pe care se pregateste sa o si breveteze. S-ar putea sa
inchida firma pentru ca trebuie sa plateasca forfetarul. La 40 de ani,
isi aduce aminte ca mai are si o diploma si trece cu mult patos
aspectul acesta in CV. E mai mandru de el acum. A schimbat trei neveste
din acelasi motiv pentru care cel de 25 de ani a parasit taraba.
La 50 de ani, unii regreta cooperativele si CAP-urile. Altii au o
oarecare cultura dar in metrou contrasteaza cu tinerimea in geci de
piele, cu sclipici pe haine cat si pe chipuri. Se ascund. Multi muncesc
azi pentru ziua de maine. Cine a scapat cu dinti buni in gura, e
norocos. Sunt multe idei politice, discutii in jurul unei beri, fotbal
si munca. Mai sunt ani buni pana la pensioara. Cine nu lucreaza isi
face un business propriu, ridicat din nimic. Stiu pe cineva care vinde
la capatul unei pasarele peste caile ferate, doua sticle de tuica la
jumatate, o anvelopa uzata, doua arcuri de pat si un borcan de
gogosari. El vede lumea si lumea il vede pe el. E importanta treaba
asta cand ajungi la o varsta. La 65 de ani, cine se mai tine pe
picioare, se plimba pe strazi si este luat la pumni de biciclisti,
soferi care nu respecta trecerea de pietoni, teribilisti de prin
parcuri sau autobuze. Cine nu se mai tine pe picioare, zace prin
spitale si asteapta cuminte sfarsitul, doborat de prostata, de plamani,
de inima.
Cand e mica mica, ea vrea sa fie doctorita. Se machiaza, are telefon
mobil si hainele unei anumite vedete. Nu are voie cu baieti. In
gimnaziu e mai tare la toate materiile decat sexul opus si invata pe de
rost orice. Stie si ISBN-ul cartii. E mult Tokyo Hotel si aici sau
fetele alese pe spranceana de Costi. Se stie el care, fara numar. La
liceu, sufera si e in stare sa-si dea viata daca de regula, cel mai
smecher dintre baietii mari nu a bagat-o in seama. Se machiaza intens,
are fustite, cateva perechi de gizme, multe perechi de pantofi si cum
prinde doua ore libere e la shopping. Cand nu are timp liber, tot la
shopping e. In facultate, e preocupata de congrese, intalniri,
comitete. Stie si ISBN-ul cartilor de aici. Vine la cursuri.
Primul
job aduce tinuta office si musai o punga de carton cu un brand renumit
pe ea. Tine acolo un sendvis, o cafea si o carte de Coelho. Este
indragostita de instructorul de fitness si de sef. Nu se hotaraste la
care tine mai mult. Vrea sa se marite deja si e in stare sa il ia pe
primul iesit in cale. La 30 de ani, are deja zece ani de cand conduce…
La 40 de ani, incepe sa fie preocupata de riduri si de celulita. De
celulita era preocupata din adolescenta dar acum devine obsesie.
Obsesie devine in scurt timp obisnuinta. Are tot felul de creme. Intra
pe site-uri de social networking si face conversatii experimentale. E
inca fluierata pe strada, dar de batrani. E bine si asa. La 50 de ani,
se gandeste la clipele de glorie din trecut si mai putin la viitor.
Indrageste tot mai multe telenovele. Se bucura de prezenta copiilor si
tipa la prezenta sotului. La 65 de ani, daca ramane pe picioare se
plimba usor prin parcuri, cu grija mare la osteoporoza. Daca nu se tine
bine pe picioare, sta in casa
la telenovele si priveste pe geam, pe vizor, pe gaura cheii. Tot vrea
sa stie absolut tot ce se intampla in lume. Primeste vizite zilnic,
fara sa conteze cine vine. Sunt multe lucruri de vorbit si e pacat sa
pleci fara sa le abordezi pe toate…
