Introducere în teoria culorilor 1 [română/text&imagine]
Teoriile moderne ale culorii pleaca de la observatia lui Sir Isaac Newton ca lumina alba contine toate culorile vizibile (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet). Newton a studiat frecventele luminii, spectrul solar, proprietatile culorilor si felul in care ochiul le percepe.
Lumina este o radiatie sub forma de unde electromagnetice care fac posibila vederea atat pentru om cat si pentru celelalte fiinte. Radiatiile electromagnetice pot fi clasificate in functie de frecventa lor. Ochiul uman este sensibil la o banda ingusta din totalitatea frecventelor luminoase (intre 360 si 780 nm, unde 1 nm = 0.000001 mm). Lumina cu o frecventa inalta (400 pe scala nanometrica) ne apare violet in timp ce lumina cu o frecventa joasa (aproximativ 700 nm) ne apare ca fiind rosie. Frecventele intermediare corespund celorlalte culori spectrale.
Culorile suprafetelor, asa cum le percepem noi, sunt de fapt capacitatea respectivelor suprafete de a absorbi anumite unde luminoase si de a le reflecta pe celelalte.
In functie de componenta calorica pe care o au, culorile se impart in calde si reci.
Aceasta componenta a fost studiata in relatie cu efectul pe care il au culorile asupra psihicului uman. Astfel, s-a observat ca albastrul da o senzatie de racoare in timp ce galbenul si oranjul una de caldura.
In functie de proprietatile culorilor pot fi create scheme armonice.
